Invitatie lansare proiect

Natura e parte din viaţa ta. Fii şi tu parte din viaţa ei! Pentru noi s-a lansat proiectul „Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte“. 

                 

 I N V I T A Ţ I E

 Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 1 Răuceşti vă invită miercuri, 20 iulie 2011, ora 13.00, la lansarea Proiectului Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşteproiect implementat prin Programul vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului, initiat de Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 1 Răuceşti, Judeţul Neamţ, şi susţinut de Administraţia Fondului pentru Mediu.

Marcarea acestui eveniment va avea loc la Sala de festivităţi din Răuceşti, prin organizarea unei conferinţe de presă, care va constitui atât o modalitate de a aduce la cunostinţa tuturor celor interesaţi scopul şi obiectivele proiectului, cât şi prilej de discuţii şi schimburi de idei despre modul de implementare a proiectului, necesitatea implicării active, alături de echipa de proiect, şi a organizaţiilor şi institutiilor locale, precum şi importanţa suportului mass-media. Fiecare participant va primi câte o mapă de prezentare, care va conţine materiale informative cu privire la scopul, obiectivele şi activităţile proiectului.

Vă aşteptăm să împărtăşim experienţa!

................................................................................................................................................................................................................................................................................

Natura, binefăcătoare, munceşte pentru a restabili ceea ce omul nu încetează să distrugă.

Ce reprezintă pentru noi mediul în care locuim? Ce înseamnă natura, ce sunt copacii, iarba, apele, animalele şi plantele? Sunt câteva din întrebările pe care ar trebui să ni le punem poate chiar zilnic, căci planeta noastră are tot mai mult de suferit din cauza poluării cauzate de mâna omului. Cu sau fără intenţie, noi ne distrugem propriul cămin.

Încă de mici, suntem obişnuiţi să aruncăm gunoaiele pe jos, deşi la cinci metri distanţă se află un coş…gol. Acesta este doar începutul. Nici nu ne putem imagina cât de dăunătoare este o singură hârtie lăsată pe pământ; e ca şi cum am da unui copil ceva ce nu îi place. Poluarea nu mai este o temă necunoscută pentru nimeni. Efectele ei sunt vizibile oriunde păşim, iar „cale de întoarcere” nu prea mai există dacă nu facem câteva eforturi.

Natura este foarte importantă pentru fiecare persoană. Ea se găseşte pretutindeni, reprezintă frumuseţea, magia, farmecul Terrei. Din păcate, aceasta prezintă nenumărate „lipsuri”, deoarece pădurile sunt în număr foarte mic din cauza defrişărilor, animalele dispar din cauza vânatului excesiv, apele sunt murdare pentru că lumea „le-a confundat” cu coşurile de gunoi, iar aerul devine tot mai nociv din cauza gazelor toxice produse de uzine sau maşini. Există sute de probleme care pot fi rezolvate mai mult sau mai puţin.

Lumea din ce în ce mai modernă, tinde să distrugă armonia cadrului natural în care trăieşte. Capacitatea tehnicii moderne de transformare a habitatului natural este astăzi considerabilă şi va fi şi în viitor.Avântul tehnic, paradoxal, împinge civilizaţia spre distrugere. Din acest motiv noi trebuie să ocrotim în permanenţă natura, iar rezervele planetei trebuie gospodărite cu înţelepciune.

Omul trebuie să fie convins că nu are dreptul moral de a provoca distrugerea unor specii de plante şi animale, exploatarea neraţională a resurselor naturale, poluarea mediului cu efecte considerabile asupra calităţii acestuia. Pentru aceste motive, el trebuie să fie conştient că viitorul omenirii depinde numai de atitudinea pe care o are fiecare locuitor al planetei faţă de protecţia naturii şi în special a pădurii, sursa esenţială de oxigen.

Logon