Jurnal de excursie - Prima zi (vineri - 5.08.2011)

Photo

Echipaţi cu tricouri, hanorace, şepcuţe, rucsacuri, toate inscripţionate cu logo-ul proiectului şi având în recuzită bannere, panouri, afişe, pliante, pixuri, agende, saci menajeri şi mănuşi, am plecat dis-de-dimineata cu autocarul din Răuceşti. Vremea se anunţă frumoasă, numai buna pentru aceasta excursie. Primul popas l-am  facut la Borsec,  “Perla Carpatilor”, o veche staţiune (cunoscută din 1804), deschisă tot timpul anului, cu numeroase izvoare de ape minerale carbo-gazoase, sau conţinând calciu, magneziu. Aceste ape sunt cunoscute pentru efectul lor benefic înca din a doua jumatate a secolului al XV-lea. Efectele terapeutice ale acestor izvoare de ape minerale au fost recunoscute pe plan internaţional.

În zonă au avut loc tăieri masive de pădure. Viaţa economică în afara de exploatarea lemnului este reprezentată de exploatarea cărbunelui brun, exploatarea calcarului şi travertinului, prelucrarea lemnului precum şi industria alimentării. Staţiunea este vizitată de mulţi turişti care vin pentru efectul curativ a apelor minerale, dar şi pentru aerul puternic de munte şi peisajul deosebit de frumos din zonă.

Dupe ce am luat pranzul, am facut ecologizarea zonei, adunand peste 15 saci cu gunoaie, astfel promovand spiritul voluntariatului in randul participantilor din proiectul nostru dar si turistilor aflati acolo. Am oferit pliante, pixuri, am fotografiat si filmat locurile vizitate.

Urmatorul obiectiv a fost Salina Praid. Inarmati cu pliante, panouri, aparate de fotografiat, si video, am pornit  spre salina. Am coborat si am stat la temperatura de 16°C timp de 2 ore. Am impartit pliante turistilor si ne-am bucurat de tot ce ne poate oferi o salina.

Primul nivel, cel destinat turiştilor, se întinde pe 1.300 de metri, iar cel care păşeşte aici are parte de tot confortul. Baze de tratament, cafenele, locuri de distracţie şi chiar o galerie retrasă, unde oamenii se pot ruga. Capela din salina a fost construita in anul 1993. De atunci, în fiecare zi de miercuri, joi şi vineri se ţin slujbe pentru ortodoxi, catolici şi reformaţi.

La Salina Praid vin cei care vor să-şi ia porţia de sănătate, în special cei care suferă de afecţiuni respiratorii. Practic, tratamentul cuprinde inhalarea aerului din mină, iar pentru rezultate bune, sunt necesare cam 18 zile. Gimnastica este şi ea recomandată.

Am aflat ca pentru o cură sănătoasă de sare trebuie să petrecem în salina de la Praid cel puţin patru ore pe zi. Pentru ca timpul să treacă mai repede, în cea mai mare galerie s-au amenajat locuri speciale de joacă atât pentru cei mai mici dintre noi cât şi pentru cei mari.  Există şi un muzeu al minei de sare, o bibliotecă şi chiar o galerie a vinurilor, unde se pot  degusta tot soiul de licori.

Dinspre vest, Praidul este poarta judetului Harghita. Aici valea se strâmteaza si mai mult, muntii se încumeta mai aproape. Peisajul este un mic paradis pentru cei, care nu se limiteaza sa savureze împrejurimile doar gonind, din masini si autobuze.

Ne-am luat ramas bun de la Praid, ne-am imbarcat in autocar si  ne-am indreptat spre Sighisoara. Drumul a fost o adevãrata placere. Am trãit sentimente de împlinire si bucurie deplina. Totul pãrea atât de perfect, iar pe parcurs ce inaintam, in fata ochilor se asternea o priveliste minunata, parca iesita din povesti. Odata ajunsi si cazati la Fundatia Gaudeamus ne pregateam de o seara minunata. Dupa ce ne-am descarcat bagajele, am ales camerele si paturile si ne-am pregatit pentru masa de seara.
Dupa toata forfoteala noastra de furnicute, cu totii am dormit ca niste prunci.

(D. Savescu - manager proiect)

Photo

Ziua a doua (sâmbătă - 6.08.2011)

Photo

Dupa cum spune si proverbul “Cine se scoala de dimineata departe ajunge” ne-am trezit la ora 7.00, iar dupa micul-dejun, ne-am strans cu totii in fata cladirii si, dupa ce ne-am impartit in echipe, ne-am luat misiunea de a strange si a selecta cat mai multe gunoaie pentru a lasa in urma noastra totul curat. Apoi, imbracati la fel, cu rucsacelul in spate pornim spre Cetatea Sighisoarei.

Cetatea Sighisoarei este una dintre cele mai frumoase cetati din Europa care s-a pastrat aproape integral si printre putinele care sunt locuite si in prezent. Cetatea a fost construita in secolul 13 si refacuta ulterior in secolul 14 avand in prezent aspectul unei asezari cu cu strazi inguste, cu cladiri vechi, masive , realizate preponderent din caramida. Ansamblul este inconjurat de o serie de ziduri lungi de 930 de metrii, strajuite de 14 turnuri de aparare, fiecare turn fiind ridicat de catre una din breslele ce activau in oras - de unde le provin si denumirile. In prezent se pastreaza doar 9 din aceste turnuri si anume: Turnul Tabacarilor (dateaza din secolul 14), Turnul Cositorilor (dateaza din secolul 14, refacut in secolul 15, inalt de 25 de metrii cu guri de tragere), Turnul Cojocarilor (din secolul 14, refacut in 1676), Turnul Fierarilor (1631), Turnul Croitorilor (din secolul 14, refacut in 1678 dupa explozia din timpul marelui incendiu din 1676, restaurata in 1935), Turnul Funarilor (tot din secolul 14), Turnul Macelarilor (secolul 15), Turnul Cizmarilor (din 1521, refacuta dupa marele incendiu din 1676) si Turnul cu Ceas (cel mai mare si cel mai puternic).

Cetatea este fantastica. Imaginatia te poarta adanc in istorie imbinandu-şi aromele de vechi care plutesc in aer cu sufletele trecute pe strazile inguste. Poti vedea locuri pe care rareori le poti vedea in Romania.

Sighisoara, un veritabil oras-muzeu, ofera vizitatorului modern sansa rara de a realiza o intoarcere in timp, in atmosfera medievala de acum cateva sute de ani.
Complex medieval de arhitectura militara, civila si ecleziastica de valoare europeana, Sighisoara este printre putinele orase-cetate locuite din Europa si singurul conservat in cea mai mare parte, dar si locuit din Romania.

Turnul cel mai reprezentativ pentru oras este Turnul cu Ceas. Functia sa initiala era de poarta principala a cetatii, pe langa aceasta aici a functionat secole la rand primaria sau magistratul orasului. Construit in sec al XIII – XIV, turnul a suferit mai multe schimbari, ultima fiind cea dupa anul incidentului 1676, cand i s-a dat forma actuala. Are o inaltime de 64 m, din care doar acoperisul 34m, in varful caruia se afla un cocos care se roteste in bataia vantului si despre care se spune ca, daca isi intoarce privirea spre cetate va ploua cu siguranta. Turnul mai este renumit si pentru figurinele sale care tin de mecanismul ceasului, ele reprezinta zilele saptamanii, un tobosar pentru ora exacta si calaul orasului, inspre oras. Inspre cetate se pot vedea un tobosar, pentru ora exacta si alte trei papusi ce simbolizeaza Pacea, Justitia si Dreptatea, cea din urma fiind legata de ochi.

Astazi acest turn adaposteste Muzeul de Istorie al orasului Sighisoara, cu colectia de arheologie, farmacie, mobilier, mestesuguri si bresle, orologie, etnografie, arme medievale si moderne, toate oglindand istoria cetatii Sighisoara.

In ceea ce priveste arhitectura civila, este impresionant faptul ca majoritatea celor 164 de case de locuit din Cetate, avand cel putin 300 de ani vechime, sunt considerate monumente istorice. Aici pot fi admirate botile semicilindrice din piatra de rau specifice secolelor XIV-XV, ancadramentele de piatra profilata ale ferestrelor care imita goticul venetian, iar in interior tavane casetate si sali in intregime pictate. Dintre aceste edificii, cele mai importante sunt Casa Vlad Dracul, Casa Venetiana si Casa cu Cerb.

O constructie deosebit de originala, cea mai mare de acest fel din Transilvania, este Scara Scolarilor, care inlesneste accesul la Liceu si la Biserica din Deal mai ales pe vreme de iarna.

Parasim Cetatea Medievala si mergem sa luam pranzul. Dupa masa ne-am intors si-am vizitat Camera de tortura din incinta Muzeului de Istorie. Aici am aflat, ca inca din vechime, oamenii au fost condamnati, inchisi, torturati fie pentru incalcarea legii, fie pentru aflarea unor secrete deosebite.

Aici se poate găsi o expoziţie extrem de interesantă a obiectelor si tehnicilor de tortură medievale: lanturi pentru maini si picioare ale celor condamnati, un jug de tortura, scara de tortura, piatra de 6 kg care atarna de gatul celor acuzati de inselatorie si care erau legati la stalpul infamiei din Piata Cetatii.

Pe tot parcursul vizitei in cetate, am facut si ecologizarea locurilor, iar pentru o mai bună informare asupra activităţilor care se desfăşoară în excursia ecologică, am inmanat pliante şi pixuri inscriptionate localnicilor şi turiştilor.

Seara ne-am petrecut-o in locul de cazare, la fundatie, încingând discutii pana in jurul orei 1.00 dimineata.

Photo

Ziua a treia (duminică - 7.08.2011)

Photo

Dimineaţa a venit atât de repede incat nici nu ne venea sa ne trezim cãci stiam ca va urma plecarea noastrã din niste locuri ce ne oferiserã atâtea bucurii.
Ne-am fãcut bagaje, am luat micul dejun si am fãcut ecologizarea meritata din acel loc. Ziua a inceput cu o vizita la Manastirea Recea. Ne-a impresionat linistea si curatenia din acel loc, astfel incat nu am avut ce ecologiza,  doar ne-am facut prezenti daruind pliante informative cu proiectul nostru.

Manastirea Recea se afla situata la 14 km de municipiul Targu Mures, judetul Mures. Acest sfant lacas de cult este cel mai important din judetul in care se afla, deoarece, cu putin timp in urma a primit binecuvantarea Patriarhului ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului. Manastirea nu are o istorie indelungata, ea fiind ridicata in anul 1991, din dorinta Arhiepiscopului de Alba-Iulia, Prea Sfintitul Andrei, de a forma o obste de maici. Constructia manastirii a inceput cu altarul din caramida folosit in timpul verii si cu clopotnita. In data de 24 aprilie 1995, cu ocazia praznicului „Izvorul Tamaduirii” s-a pus piatra de temelie pentru Manastirea Recea. In anul 1996, manastirea ce a primit hramul „Nasterea Maicii Domnului” a fost finalizata. In ceea ce priveste arhitectura manastirii, aceasta se poate caracteriza prin specificul rustic romanesc, cu influente bizantine si brancovenesti, fiind asemanatoare cu cea a manastirilor din Muntenia si din partea centrala si nordica a Moldovei.

Biserica manastirii numita „Nasterea Maicii Domnului” este situata in centrul ansamblului si este sectionata conform caracteristicilor bisericilor bizantine : nava centrala cu pridvor, pronaosul, naosul si altarul, urmand apoi turla principala situata deasupra naosului, iar deasupra pronaosului se afla cele doua turle ale clopotnitei. In dreapta bisericii se gaseste corpul de chilii, avand forma literei „L” si doua nivele. Aici functioneaza bucataria, trapeza, anexele si chiliile. Pe langa acestea mai exista Casa de oaspeti care include o sala de protocol si doua apartamente.

In partea stanga a bisericii se afla zona de intrare in ansamblul monahal, formata dintr-un portal, iar in partea opusa se afla o cladire in care se afla cabinetul medical, ateliere de croitorie, biblioteca, infirmeria si muzeul bisericesc. Pe deal se afla gospodaria, unde se cresc animale si se cultiva legume si flori.

Dupa o masa de pranz ne indreptam spre Pestera Scarisoara. Nu am reusit sa o vizitam pentru ca trebuia sa mergem 9 km pe jos. Dupa o ora de mers la pas, si in acest timp admirand frumusetea peisajului, am ajuns la  Pestera ”Poarta lui Ionele”. Peştera Poarta lui Ionele este situata pe teritoriul Comunei comunei Garda de Sus, judetul Alba, in Muntii Bihorului, este locul in care ies la lumină apele ce se pierd în ponoarele si dolinele de pe valea oarbă dintre Iapa (Dealul Frumos) si cătunul Mununa. Apa saturată cu calcar dizolvat precipită pe distanţa dintre peşteră şi varsarea în Ordincuşa, 150 m mai jos şi formează frumoase cascade de travertin şi gururi.

Intrarea în peşteră se face printr-un portal înalt de 15 m. După primii 10 m, coborând panta de grohotiş întâlnim izbucul sub peretele stâng activ tot timpul anului. La 50 m de la intrare, galeria peşterii coteşte în unghi drept la stânga. Urmează o săritoare care se urcă uşor datorită aderenţei podelei, în fapt un perete vechi de gur. Galeria e foarte înaltă, 32 m. Peştera îşi pastrează profilul avand podeaua acoperită de pietriş sau bazine de tip gur. Dupa 20 m apare un nou cot de 90° la stânga. În fundul galeriei se coboară spre fundul unui lac periodic, de obicei sec. La ploi puternice sau topirea zăpezii pe aici apare un puternic curent de apă care inundă întreaga podea a peşterii de la acest nivel.

Daca la ultimul cot excaladăm marele dom de pe partea dreapă, dupa 12 m. ajungem în galeria superioră. Este mult mai strâmtă şi urcă în trepte. Găsim şi câteva formaţiuni modeste, stalctite, stalacmite, scurgeri parietale.

Poarta lui Ionele este o pestera spectaculoasa din cauza dimensiunii, dar si prin faptul ca in interiorul pesterii este amenajat un muzeu speologic. Traseul vizitabil are 250 m lungime si cuprinde cheile Ordancusii, apoi urmeaza o grota spatioasa, loc de popas. 50 m mai sus se afla o punte de lemn ce ne conduce peste o cascada de travertin galben, spalat de apele unui parau. Se patrunde printr-un portal de 15 m inaltime, avand o arhitectura gotica – tavanul in forma de ogiva. Se coboara intr-o sala spatioasa ce se inunda in viituri, apoi se urca intr-o galerie superioara ce ofera o priveliste de ansamblu asupra Salii Mari si a Portalului.

Avand aparate de fotografiat si filmat la noi, am incercat sa surprindem in imagini cat mai mult din acest traseu. Totul era de un verde luminos si plin de viata, incat aveam senzatia ca suntem in alta lume, mult mai curata si mult mai frumoasa decat ceea ce ne este dat sa vedem in fiecare zi.

Am trecut apoi prin prima comunitate miniera inscrisa in cartea recordurilor “Rosia Montana”. Dupa masa de pranz, ne-am indreptat catre localitatea Abrud, unde urma sa ne cazam. In mersul autocarului, am reusit sa surprindem pe camera de filmat cateva imagini cu aceste locuri. Dupa cateva ore de mers, am ajuns la locul cu pricina, ne-am desfacut bagajele si ne-am cazat. Am amplasat bannerul si panoul publicitar in apropierea cladirii pentru a marca prezenta noastra, a excursiei “Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte”. Am oferit localnicilor si turistilor din zona pliante, pixuri, agende.

Photo

Ziua a patra (luni - 08.08.2011)

Photo

Ne-am fãcut bagajele, am luat micul dejun si am efectuat actiuni de ecologizare, lasand in urma noastra totul curat. Imbracati in tricouri si sepcute inscriptionate am pornit cu autocarul spre Muzeul Rosia Montana, singurul muzeu din tara dedicat minerului. Aici am cunoscut o mica parte din ceea ce inseamna lumea minerului. Notiuni ca saitroc, valau, filon, pepite erau straine pana acum pentru noi.
Muzeul Mineritului se afla în apropierea fostei exploatari miniere. Aici pot fi vizitate fostele galerii romane, formate din tuneluri lungi de zeci de kilometri, pot fi vazute monumente istorice si unelte pentru minerit, gasite de arheologi în ruinele fostului oras, si constructiile folosite pentru separarea aurului de piatra, numite „steampuri”. Acestea erau alimentate de lacuri artificiale de acumulare numite „tauri”.
 
In muzeul de la Rosia Montana am vazut steampuri din lemn, in marime naturala restaurate intre anii 1970 si 1979, care erau folosite pentru zdrobirea rocilor in procesul de extractie a aurului. Dupa ce minereul era scos din galerii, era dus la steampuri. Pentru punerea in functiune a acestora era folosita forta animala sau umana (pe vremea romanilor), iar mai tarziu forta apei. Prelucrarea minereului cu steampul o faceau fie barbatii sau femeile din cadrul familiei, fie oameni angajati pe baza de salariu saptamanal, numiti stempari. Steampurile se puneau in functiune in ziua de 18 martie a fiecarui an si se lucra pana pe 15 noiembrie, rareori vremea permitand sa se munceasca tot timpul anului.
 
Urmatorul popas a fost la Brad, unde am ecologizat o parcare. Am constatat ca erau prea putine tomberoane, iar cele care  existau erau pline si negolite de mult timp. Aici am amplasat panoul cu titlul proiectului nostru si apoi echipati cu tricouri si manusi de unica folosinta am colectat peste 10 saci menajeri de gunoaie si le-am introdus in tomberoanele existente. Avand aparatul foto si video la noi am incercat sa surprindem imagini si actiuni pentru portofoliile si expozitiile din scoala.  De la acest popas mai sunt 20 km pana la Deva. Suntem pe drumul E79 si ne indreptam spre Cetatea Devei. Drumul pana la cetate a fost mai usor si mai frumos decat ne asteptam pentru ca am urcat cu telegondola. Cetatea din Deva este simbolul orasului, este “cocotata” chiar in varful dealului ce strajuieste orasul si – foarte important – este una dintre cele mai accesibile din cate am vizitat. E aproape de oras, poti merge cu masina pana la poalele dealului cetatii, este o parcare foarte mare acolo si apoi poti urca pana sus, cu o telegondola. Pana acum cativa ani, cand a fost data in folosinta telegondola, urcam pe jos, pe o carare serpuita pe deal, cetatea nefiind construita la inaltime prea mare, dar se vorbeste ca zona ar fi populata de cateva vipere. Cetatea se vede de la mare distanta cand vii dinspre Sebes-Orastie, iar pe dealul cetatii este scris cu litere foarte mari ”DEVA”. Noaptea cetatea este luminata si se vede foarte frumos. Telegondola este unica in Romania, este singura inclinata si are cea mai mare diferenta de nivel din Europa – de aprox 370 m. Durata unei curse este de aprox 3 minute.
Cetatea a fost construita prin secolului 13, iar pana la explozia din 1849 a fost “folosita” mereu de-a lungul timpurilor, fiind foarte greu de cucerit. In momentul de fata o parte a acestor “ziduri” se afla in proces de consolidare si renovare. Totusi, merita vizitata pentru ca ofera vizitatorilor o panorama superba asupra orasului Deva si asupra intregii vai. Chiar la poalele dealului pe care se afla construita Cetatea se mai afla Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane si un parc foarte frumos, mai ales in timpul verii - Parcul Cetatii.
 
Lasam in urma orasul Nadiei Comaneci, oras in care am vazut tomberoane verzi, albastre si galbene pentru strangerea selectionata a deseurilor. Tomberoanele verzi  sunt destinate colectionarii sticlelor, cele albastre sunt destinate colectionarii hartiei, iar cele galbene colectionarii plasticului. Si aici am efectuat actiuni de igienizare a zonei colectand peste 15 saci de gunoaie, apoi le-am introdus in tomberoanele existente, pe categorii.
 
In aceeasi zi am ajuns  si am vizitat urmele cetatii  Sarmisegetuza. Cetatea de pe Dealul Grădiştei este cea mai mare dintre fortificaţiile dacice. Aflată pe vârful unei stânci, la 1.200 de metri înălţime, fortăreaţa a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din  Munţii Orăştiei, şi cuprindea şase citadele.
 
Pe tot parcursul vizitei in cetate, am facut si ecologizarea locurilor, incercand sa dam un exemplu localnicilor si turistilor asupra importanţei pe care o are un mediu înconjurător curat şi îngrijit pentru sănătatea oamenilor, iar pentru o mai bună informare asupra activităţilor care se desfăşoară în excursia ecologică, am inmanat pliante şi pixuri inscriptionate.

Seara, ne-am cazat in orasul Targu Jiu unde ne-am amplasat bannerul cu titlul proiectului „Natura ne aseamana, educatia ne deosebeste”.  Orasul ne-a impresionat prin curatenia lui si educatia trecatorilor. Dupa cazare ne-am plimbat pe malul Jiului si am vizitat Ansamblul sculptural Constantin Brâncuşi de la Târgu-Jiu. Monumentul este format din trei parti si acopera temele principale ale operei sale.
Primul monument, Masa Tacerii, este format dintr-o masa de piatra, mica si rotunjita, inconjurata de douasprezece scaune in forma de clepsidra. Al doilea, Poarta Sarutului are o inaltime de 5m, o lungime de 6m si o latime de 2m. Preia tema Sarutului, cele doua fiinte din sculptura originala fiind gravate pe toata lungimea pragului de sus a usii, in timp ce cei doi piloni pastreaza doar ochii cuplului, deveniti o forma rotunda dubla, perfect concentrica si impartita la mijloc. Urmand axa pe care se afla Masa Tacerii si Poarta Sarutului, se ajunge la al treilea monument, Coloana Infinitului, care, cu cei 29 m inaltime finalizeaza procesul de aliniere a intregului.

Photo

Ziua a cincea (marti - 9.08.2011)

Photo

Ziua a inceput  cu o actiune de ecologizare a imprejurimilor. Impartiti in cinci echipe a cate 10 elevi am efectuat igienizarea unui parc si a unor parcari, colectand 25 saci menajeri de gunoaie.

Urmatorul obiectiv este Pestera Muierilor. Am strabatut cei 640 m mai mult mersul piticului decat mers normal, la temperatura de 10°C. Aici am vazut pentru prima data salagmite si stalactite si am aflat ca sunt necesari 10 ani pentru a  se depune 3 mm de stalactita. Se numeste “Pestera Muierilor” pentru ca aici erau adapostiti femeile si copii lor in timp de razboi. Peştera are o lungime de aproximativ 3.600 de metri dispusă în 4 niveluri. Nivelul inferior constituie rezervaţia speologica împartita in doua sectoare: sectorul de nord (1.500m) şi sectorul de sud (880m). La 40 de metri inălţime se afla etajul superior amenajat pentru turişti cu o lungime de 573 m, ajunge până la lungimea de 1.228 de metri o reţea de diverticule foarte greu accesibilă. Pestera Muierilor, situata lânga Baia de Fier, acest monument al naturii contine originale podoabe (concretiuni calcaroase) ce dau fantezie si splendoare pesterii. Aici se intalnesc impresionante forme ale reliefului carstic: Bazinele Mici, Orga, compusa din stalagmite unite cu stalactite, Domul Mic, un fel de castel straniu. Urmeaza Altarul cu stalagmite-coloane foarte apropiate intre ele, Cupola altarului, asemanatoare unei catedrale fantastice pe care stalagmitele urca intocmai ca pe o scara, Amvonul, Cascada Impietrita, la care accesul se face pe branci, Sala Turcului, Candelabrele Mici si Domul Mare. Sala turcului gazduieste "un Mos Craciun", in fata caruia apare Cadana, un nud feminin deasupra caruia coboara din plafon un urias cap de pasare de prada, cu ciocul deschis amenintator. Urmeaza o camera denumita "Dantela de Piatra" si apoi Sala Minunilor, lungimea drumului parcurs fiind de circa 1100 de metri.

La iesirea din pestera am realizat si ecologizarea locurilor, incercand sa dam un exemplu localnicilor si turistilor asupra importanţei pe care o are un mediu înconjurător curat şi îngrijit pentru sănătatea oamenilor, iar pentru o mai bună informare asupra activităţilor care se desfăşoară în excursia ecologică, am inmanat pliante şi pixuri inscriptionate. Avand aparate de fotografiat si filmat la noi, am incercat sa surprindem in imagini cat mai mult din acest traseu, pentru a arata celor de acasa, prin intermediul site-ului, obiectivele vizitate.

Urmatorul obiectiv este Pestera Polovragi si Manastirea Polovragi. Pe traseu am realizat si fotografii ale speciilor de plante, iar cu ajutorul profesorilor de biologie si geografie am invatat care este componenţa ecosistemelor caracteristice zonei.

Cu ajutorul îndrumătorilor am identificat şi catalogat plantele întâlnite şi fotografiate,  condiţiile de mediu în care acestea cresc, punand in evidenţă şi influenţa factorilor perturbatori de mediu asupra dezvoltării normale a plantelor.

Pestera Polovragi este situata pe malul stang al Oltetului, la o altitudine de 670m si la 20m inaltime fata de talvegul raului. Ea se afla la 6km nord de DN 67 Targu-Jiu Ramnicu-Valcea si 500m de Sfanta Manastire Polovragi.

Pornind de la Mănăstirea Polovragi, cea care străjuieşte ca o barieră capătul străzii principale aferentă comunei, îndrăznim să urcăm în chei, iniţial de-a lungul Pădurii Polovragi, arie naturală protejată pentru castanul comestibil şi vegetaţia de tip mediteranean. Ieşind din dreptul pădurii, malul abrupt din dreapta – Muntele Căpăţânii şi străjerul din stânga – Muntele Parâng, vestesc intrarea în Cheile Olteţului. Drumul forestier, de utilitate publică, urcă lin, paralel cu râul Olteţ, care, din abisul albiei sale, desparte cei doi munţi fraţi, săpând încă veritabile chei, cu pereţi verticali, pe lungimea totală de 3 kilometri. Este una din pesterile mari ale tarii noastre, avand o lungime de peste 9300m (impreuna cu galeriile laterale) si care se situeaza, din acest punct de vedere, pe locul 5 intre pesterile din tara. Este alcatuita dintr-o galerie principala orizontala, din care se desprind, in special in prima si ultima portiune a ei, galerii laterale mici, multe din ele colmatate cu aluviuni. Pestera Polovragi a fost cunoascuta din timpuri stravechi, cercetarile arheologice au scos la iveala urme materiale inca din epoca bronzului.

Echipaţi cu tricouri, hanorace, sepcute, rucsacuri înscripţionate cu logo designul si denumirea proiectului “Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte” am efectuat igienizarea zonei, încercând să dam un exemplu localnicilor şi turiştilor asupra importanţei pe care o are un mediu înconjurător curat şi îngrijit pentru sănătatea oamenilor. De asemenea am oferit pliante cu descrierea activităţilor proiectului, în dorinţa de a transmite mesajul că te poţi relaxa şi odihni numai într-un mediu înconjurător nepoluat, curat şi nedeteriorat.

Apoi ne-am indreptat spre Manastirea Horezu, care ne-a impresionat prin curatenie si liniste. Manastirea Horezu (Mănăstirea Hurezi), cea mai de seamă ctitorie a domnului martir Constantin Brâncoveanu. Numele sau a rezultat de la cuvantul "huhurezi", pasari care existau in numar mare in aceste locuri. Manastirea apartine din punct de vedere arhitectural stilului brancovenesc. Este inclusa in patromoniul UNESCO inca din anul 1993.

Pentru stimularea motivaţiei de a ne implica mai activ în acţiuni de protejare a mediului înconjurător, de-a lungul traseului ne-au fost prezentate zonele afectate de diferite forme de poluare şi degradare în urma intervenţiei necontrolate a omului. Am avut posibilitatea să observam zonele afectate de inundaţii, alunecări de teren, defrişări masive, zone poluate în urma industrializării excesive.

Ultimul obiectiv este Curtea de Arges care a devenit celebra prin mitul creatiei, prezentata in nemuritoarea balada a Mesterului Manole. Manastirea a reprezentat o modalitate de evidentiere a puterii, bogatiei si rafinamentului ctitorului ei. Sfantul Neagoe Voda Basarab, sporandu-i prestigiul in fata poporului sau si pastrandu-i amintiri de-a lungul secolelor. Ctitorita in vremea domnitorului Neagoe Basarab, intre 1512 – 1517, manastirea este parte a celei mai celebre legende romanesti: “Legenda Mesterului Manole“. Cunoscuta si drept Biserica Episcopala, deoarece a fost scaun episcopal intre anii 1739 si 1748, lacasul de cult are o lungime de 18 metri, o latime de 10 metri si inaltimea de 25 de metri. Ca o curiozitate, naosul si pronaosul nu sunt despartite cu o usa, ci doar de un chenar de usa montat intre doua coloane. Legenda Mesterului Manole poate fi un argument evocator pentru vremurile tulburi pe care le traieste astazi societatea romaneasca: omul, mai ales cand este sovaitor in credinta, nu poate crea nimic desavarsit si durabil decat urmare a unui devotament generos pentru ceea ce el asteapta de la ceilalti. Situata la capatul unui bulevard cu tei batrani de sute de ani, Manastirea Curtea de Arges este cel mai important loc de pelerinaj si rugaciune din judetul Arges, avand hramul “Adormirea Maicii Domnului“. De asemenea aici odihnesc ramasitele pamantesti ale Regilor Ferdinand si Carol I, precum si ale reginelor Elisabeta si Maria.

Seara, ne-am cazat in Curtea de Arges. Am amplasat bannerul cu titlul proiectului „Natura ne aseamana, educatia ne deosebeste” pentru a marca prezenta noastra si in aceasta zona.

Photo

Ziua a sasea (miercuri - 10.08.2011)

Photo

Ca si in celelalte dimineti, trezirea a fost tot in jurul orei 7.00, apoi înviorarea, micul dejun, si in cele din urma plecarea pe traseu. Obiectivele pentru ziua de astazi sunt: Cetatea Poienari, Transfagarasanul, Barajul Vidraru, Balea Lac, Valea Prahovei, toate astea insotite de foarta multa adrenalina. Era prima zi ploioasa, dar ideala pentru efort fizic.

Pentru a ajunge la ruinele Cetatii Poienari trabuie sa te incumeti sa urci cele 1480 de trepte din beton, ce serpuiesc printre copaci, la capatul carora te intampina o casuta, construita intre anii 1969-1972, in stil argesean. In aceasta casuta, Muzeul orasenesc Curtea de Arges, a realizat o expozitie permanenta numita "Cetatea Poienari", expozitie ce prezinta istoria cetatii medievale. Din acest loc se pot observa cu foarte mare claritate ruinele cetatii. Datorita pozitiei si amplasamentului ei, cetatea, era greu de observat fiind un loc de refugiu pentru domnitori. Se presupune ca, datorita unui cutremur, cetatea a fost distrusa in totalitate, ajungand o ruina.

Peisajul ce ni se infatiseaza inaintea ochilor este de neimaginat, fiind unic prin strania lui frumusete. Am facut poze si filmulete care, mai apoi, le-am descarcat pe laptopul ce-l aveam cu noi. De-a lungul traseului am avut posibilitatea să observam zonele afectate de inundaţii, alunecări de teren si defrişări masive.

Situat pe raul Arges, sprijinit pe versantii muntilor Pleasa si Vidraru, de-a lungul Transfagarasanului, la circa 40 de kilometri de Curtea de Arges, Barajul Vidraru este considerat de catre specialisti o adevarata bijuterie inginereasca.

A fost construit, cu mari sacrificii omenesti (circa 80 de persoane decedate), intre 1961 si 1966. Pentru realizarea lui s-au forat galerii subterane in lungime de 42 de kilometri, au fost escavati circa 1.768.000 metri cubi de roca (din care un milion in subteran), s-au turnat 930.000 metri cubi de beton si s-au montat 6300 tone de echipamente electromecanice. In momentul inaugurarii, Barajul Vidraru era al cincilea din Europa si al noualea din lume. Dupa cum spun specialistii, este un baraj cu dubla curbura, avand inaltimea de 166,6 metri si o lungime de coronament de 307 metri. Noaptea, conturul este luminat electric, astfel ca se poate observa din avion.
Accesul la Baraj se face pe malul estic al lacului, pe drumul care urca pana la Balea.

Ne-am continuat drumul pe Transfagarasan si de pe geamul autocarului am privit acest traseu special, admirand privelistea minunata. Unul din tronsoanele cele mai dificile ale Transfăgărăşanului, este cuprins între Lacul Bâlea şi Bâlea Cascadă pe o lungime de 13 km. Transfăgărăşanul trece peste 830 podete, 27 viaducte; pentru construcţia lui a fost necesar să fie dislocate mai multe milioane de tone de roca; pentru aceasta s-au folosit de exemplu: 6520 tone de dinamita, din care 20 de tone numai la tunelul Capra – Bâlea şi multe alte materiale de construcţii.

Trecand prin Valea Prahovei, seara am ajuns la Sinaia, locul unde urma sa ne cazam. Odata ajunsi, am amplasat bannerul in apropierea locului de cazare pentru a marca prezenţa excursiei “Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte”. Dupa ce ne-am descarcat bagajele, am ales camerele si paturile si ne-am pregatit pentru masa de seara.

Echipaţi cu tricouri, hanorace, sepcute, rucsacuri înscripţionate cu logo designul si denumirea proiectului “Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte” am efectuat igienizarea zonei, încercând să dam un exemplu localnicilor şi turiştilor asupra importanţei pe care o are un mediu înconjurător curat şi îngrijit pentru sănătatea oamenilor. De asemenea am oferit pliante cu descrierea activităţilor proiectului, în dorinţa de a transmite mesajul că te poţi relaxa şi odihni numai într-un mediu înconjurător nepoluat, curat şi nedeteriorat.

Photo

Ziua a saptea (joi - 11.08.2011)

Photo

La ora 8.00 dimineata, dupa micul dejun plecam din Sinaia, trecem pe la Manastirea Sinaia si vizitam Castelul Peles, reşedinţa de vară a regilor României, care a fost construit pe vremea regelui Carol I al României (1866/1914) şi a devenit unul dintre cele mai importante monumente ale Europei secolului XIX. Pe terenul cumpărat de rege au fost construite pe lângă castel: Pelişorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică, şi Vila Şipot. Până la terminarea castelului (1883), Regele Carol I şi Regina Elisabeta, au locuit la casa de vânătoare, terminată înaintea castelului.

Echipaţi cu tricouri, hanorace, sepcute, rucsacuri, am efectuat igienizarea zonei, încercând să dam un exemplu localnicilor şi turiştilor asupra importanţei pe care o are un mediu înconjurător curat şi îngrijit pentru sănătatea oamenilor. De asemenea am oferit pliante cu descrierea activităţilor proiectului, în dorinţa de a transmite mesajul că te poţi relaxa şi odihni numai într-un mediu înconjurător nepoluat, curat şi nedeteriorat.

Urmatorul obiectiv este orasul Brasov cu Biserica Neagra, Varful Tâmpa, Piata Sfatului. Cel mai mult ne-a placut sa privim orasul de pe Varful Tampa aflat la o altitudine de 960 m.  Drumul cu telecabina ne ofera o priveliste minunata a orasului Brasov.

Piaţa Sfatului din Braşov este probabil cel mai cunoscut şi cel mai vizitat loc din oraş, fiind frecventat atât de turişti cât şi de localnici pentru care reprezintă un loc de relaxare şi punct de întâlnire între prieteni. În mod frecvent aici sunt organizate diverse evenimente cultural artistice, concerte în aer liber sau târguri tematice (târgul meşterilor populari, târgul de flori, etc). Si aici am efectuat actiuni de igienizare a zonei colectand peste 15 saci de gunoaie, apoi le-am introdus in tomberoanele existente, pe categorii.

Avand aparate de fotografiat si filmat la noi, am incercat sa surprindem in imagini cat mai mult din aceste locuri minunate, ca mai apoi sa le postam pe site-ul www.eco-raucesti.ro.

Ne-am imbarcat in autocar si am pornit spre casa. Pentru stimularea motivaţiei de a ne implica mai activ în acţiuni de protejare a mediului înconjurător, de-a lungul traseului ne-au fost prezentate zonele afectate de diferite forme de poluare şi degradare în urma intervenţiei necontrolate a omului. Am avut posibilitatea să observam zonele afectate de inundaţii, alunecări de teren, defrişări masive, zone poluate în urma industrializării excesive.

După terminarea excursiei s-a organizat un concurs pe teme ecologice, la care câştigătorii au primit diplome de merit şi premii în obiecte (agende, pixuri, tricouri şi şepci).

D. Savescu - manager proiect

Photo

Excursia ecologică de 7 zile - Drumuri şi poveşti de vacanţă (Introducere)

Photo

Incursiunea în inima ţării a fost minunată. Traseul inspirat, peisaje extraordinare, drumuri de toate felurile, oameni, locaţii. N-am plecat neapărat doar cu gânduri de istorie sau geografie – deşi de multe ori ne-au folosit in drumurile noastre – ci şi de plimbare, de vacanţă, de admirare a ceea ce este, ceea ce avem (oho, şi încă câte avem!), de strâns cât mai mult verde în privire şi în inimă, gânduri de voie bună şi bucuria de a trăi cât mai mult în mijlocul naturii. În zonele colindate unii dintre noi nu au fost niciodată, alţii n-au mai fost de ceva timp. S-au schimbat multe şi s-au schimbat, zicem noi, în bine. Europa vine către noi, vine greu dar încet, încet şi fără dubii ne acoperă. Mai avem multe de făcut, desigur, însă se văd schimbările şi asta e tot ceea ce contează.

......................................................................................................................................................................................................

Am avut reverii privind la păşunile verzi, dealuri molcome pistruiate ici colo de capiţe de fân, ape azurii, lanuri nesfârşite de floarea soarelui sau de grâu, munţi uriaşi, păduri şi de o parte şi de alta.

Poate că mulţi dintre noi, toate aceste privelişti minunate le-am privit doar în fotografii, în manualele de geografie sau pe diferite site-uri de pe internet. Dar de câte ori oare, privind acele fotografii, am constatat că minţile noastre ne alunecă în clişee dintre cele mai dureroase? „Păşuni verzi”, „dealuri molcome”, „ape azurii” – sunt doar nişte cuvinte înşiruite slobod, într-un dicteu automat? Gândul fiecăruia este de a ieşi în natură, de a simţi iarba proaspătă sub tălpile goale, de a sta lungit la soare crucificat între flori înalte, de a nu auzi altceva decât vreo gâză vâjâind scurt pe la urechi, pierzându-se apoi în tăcerea ruptă de un lătrat de câine mănăstiresc. Să îţi dai seama mai apoi că stai pe un muşuroi de furnici, iar o albina şi un bondar nu vor să te lase în pace. Că iarba aia verde, mătăsoasă, deasă, colcăie de gângănii cu multe picioare, aripioare străvezii, antene, chelicere. Iar dacă eşti un orăşean neatent, în umbroasele crânguri, şi caşti gura după păsări ciripitoare, ai toate şansele să bagi capul într-o pânză de paianjen ţesută vremelnic şi întinsă în lăstărişul lipicios. Apoi încleiat fiind în pânza aia pe care încerci să o îndepărtezi nervos şi isteric de pe faţă, ochi şi păr, ai toate şansele să intri mai încolo într-un nor de musculiţe minuscule, şi iar încerci să dai din mâini disperat şi să scuturi din cap, ca un cal ros de căpăstru. La câţiva paşi, ameţit şi nedumerit, poţi călca exact în mijlocul unei balegi calde de vacă ce tocmai a rumegat. Probabil văzut de dinafară, eşti o vietate aparent liniştită care dă mult din mâini şi picioare, scuturându-ţi straiele, fugind de colo-colo şi gonit de tăuni zgomotoşi şi nervoşi, de ierburi pişcătoare, şi strâmbi din nas la mirosul putred de rădăcini coapte de vară.

Probabil simţi că eşti sătul şi totodată speriat de atâtea E-uri, coloranţi, afinatori de prin mâncărurile de supermarchet şi doreşti ceva natural, de la ţară. Poţi primi un pui alergat de prin curţile ţărăneşti dar nu ştii cum să scapi de cotoarele îndărătnice de pene bine înfipte în piele, care se mai zăresc pe ici pe colo. Unde mai pui ca vietatea pare aţoasă, ca un sportiv de performanţă, iar carnea nu e albă ca a ciupercilor bolnăvicioase ci de un roşiatec vânătoresc. Iar mirosul ţi se pare că-ţi ajunge dincolo de nări şi nu e prea OK. Sau că untul e prea gros, iar smântâna e prea vârtoasă.

Se pune întrebarea, oare ţi-ar fi mai bine ţie, iubitorule declarat de natură, de aer tare, printre meri de plastic, printre roşii perfect rotunde, standard, fără umflături asimetrice? Ne-ar fi mai bine într-o iarbă aseptică, tunsă pretenţios în dimensiuni exacte? Pe un pământ catifelat, perfect plat, fără dâmburi, fără gângănii, fără zumzete, fără pişcături, fără mirosuri de rădăcini putrede coapte de vară, fără paianjeni lipiţi pe faţă, fără puiul alergat prin curţi, fără...?

Probabil că multora, da. Singura teamă ar fi că, mumificaţi fiind după moarte de toţi conservanţii din chipsuri, din cărnurile şi legumele din supermarcheturi, vom fi nevoiţi să bântuim într-o lume plină de roiuri de musculiţe.

......................................................................................................................................................................................................

Revenind la excursia ecologică de 7 zile, care a avut ca obiectiv principal cunoaşterea mediului în toată complexitatea lui, urmărind educaţia şi conştientizarea elevilor privind protecţia mediului, stimularea motivaţiei de a se implica mai activ în acţiuni de ecologizare, am încercat să dăm un exemplu localnicilor şi turiştilor asupra importanţei pe care o are un mediu înconjurător curat şi îngrijit pentru sănătatea oamenilor.

Este bine de ştiut că fotografiile şi filmuleţele postate pe site nu sunt realizate de fotografi profesionişti sau cameramani cu experienţă în domeniu, astfel încât calitatea acestora poate fi sub aşteptările multora. Amatoricismul a fost la el acasă, şi speram să vă facă placere să priviţi fără prea mulţi ochi critici spre locurile ce le-am bătătorit, pe unde am hălăduit, pe unde am urcat, sau coborât. Locuri care te cheamă ele pe tine dar trebuie sa (te) asculţi. Deşi verbul „a urca” pentru unii, sau „a coborî” pentru alţii au fost un pic istovitoare, toată această excursie avea să fie o experienţă de suflet, cu mult mai mult decât ne-am fi aşteptat.

Ana Savescu

Va urma jurnalul de excursie al elevilor, pe zile!

Photo
Logon